Sfaturi Practice

TRUSOUL PISICII (I)

Ne-am hotărât să adoptăm o pisicuță? Ei bine, atunci fuga la magazin să-i luăm cele trebuincioase! Mulți spun: „Las’ că-i luăm după aia!”. Adică, mă întreb, după ce, căutând toaleta cu disperare, a apucat să urineze pe un fotoliu ori – caz mai fericit – într-un ghiveci cu flori (locuri pe care le va respecta mai apoi cu sfințenie, știut fiind faptul că pisica își face nevoile mai mereu acolo unde a făcut prima oară)?

Sau după ce a făcut franjuri canapelei pe care tocmai am cumpărat-o? E nevoie să ni se umple mica Persană de noduri ori să călcăm prin ghemotoacele de păr vomate de ea prin casă ca să fim convinși că din trusoul ei lipsește un pieptene?

De multe ori, lipsa obiectelor de strictă necesitate, pe care proprietarul ar fi trebuit să le achiziționeze înainte de aducerea în casă a micului animal, alterează încă din start relația celor doi: pisicuța va fi acuzată de disconfortul creat, pentru care proprietarul neglijent poartă, de fapt, toată vina.

P: Pentru cele mai performante accesorii de muls și procesare a laptelui  accesați www.proferma.ro La noi gasiti hranitori si adapatori pentru pasarihrana pentru cai sau adapatori vaci.

Care sunt deci obiectele de strictă necesitate pe care trebuie să le cumpărăm ÎNAINTE ca micul și prețiosul ghem de blană să ne treacă pragul? În primul rând, lădița igienică și nisipul. E de preferat să ne informăm înainte de la crescător – dacă există această posibilitate – asupra tipului de nisip folosit: e posibil ca, trecând de la unul fără miros la unul parfumat, sau de la granulele din bentonită la cele pe bază de rumeguș, micul pisoi să refuze folosirea acestuia.

Litiera e de preferat să fie destul de încăpătoare, pentru ca baia sau alt loc în care veți dori s-o plasați să nu fie transformate în mici… plaje nisipoase, ori de câte ori micuțul se va strădui să-și îngroape „comoara”; litierele cu marginile îndoite către interior sunt de preferat, deoarece reușesc să evite în mare măsură acest neajuns. Unele pisicuțe preferă să folosească pentru urinare și defecare locuri diferite, așa că este posibil să fie necesară achiziționarea a două litiere.

Există de asemenea în comerț WC-uri acoperite, speciale pentru pisici. Ceva mai costisitoare, însă prevăzute cu filtre speciale, bune absorbante de miros, acestea prezintă dezavantajul că… majoritatea pisicilor refuză de-a dreptul să intre în ele, preferând litierele descoperite. Locul în care e plasată litiera trebuie să fie cât mai retras și mai liniștit, pentru a nu oferi pisicii pretexte să-l schimbe.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi gasesti, pe langa mancare hipoalergenica pisici, o gama larga de mancare rozatoarecusca porcusor de guineea sau filtre externe acvariu.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și