Rase

TONKINEZA – FIDELITATE ȘI EXUBERANȚĂ (I)

Origine și istoric
În jurul anului 1960, Jane Barletta din New Jersey și Margaret Conroy din Canada au fost cele care au inițiat un program de creștere pentru a produce hibrizi din Siamezã și Burmezã, ceea ce a dus la apariția Tonkinezei. Astfel a apãrut o linie de pisici de culoare maro închis, cu pointuri de nuanțã mai închisã pe fațã, urechi, membre și coadã. Culoarea a fost etichetatã ca „nurcã”, pentru cã blana era foarte asemãnãtoare cu cea a acestui animal.

De obicei, crescãtorii sunt dispuși sã ofere puii atunci când aceștia au vârsta cuprinsã între 12 și 16 sãptãmâni. Dupã 12 sãptãmâni, pisoilor le-au fost deja administrate vaccinurile de bazã, s-au dezvoltat fizic și și-au format comportamentul social, astfel încât sã poatã face fațã schimbãrii mediului de trai. Elementele esențiale pentru a putea oferi Tonkinezei o viațã lungã și sãnãtoasã sunt: traiul în interior, castrarea sau sterilizarea și asigurarea unor suprafețe speciale pe care aceasta sã își poatã exersa ghearele.

Tonkineza îmbinã cele mai bune trãsãturi ale strãmoșilor sãi într-un exemplar superb, de mãrime medie, care are un corp extrem de compact și un sistem muscular remarcabil. Fie cã moștenește tiparul de blanã al Burmezei, cu ochii auriu-verzi, fie pe cel punctat al Siamezei, cu strãlucitorii ei ochi albaștri, fie tiparul similar nutriei remarcat în show-uri, Tonkineza este o pisicã inteligentã, sociabilã și cu simțul umorului.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești, pe lângă hrană pentru pisici, cea mai larga varietate de acvarii miciechipamente acvarii și plante pentru acvariu.

Aceste pisici sunt ferm convinse cã oamenii au apãrut pe Pãmânt cu unicul scop de a le iubi. Au reușit sã atingã statutul de campioane și sã pãtrundã în FCA în anul 1984. Deși reprezintã niște apariții noi în lumea expoziționalã, ele sunt exponentele aceleiași rase care a fost descrisã în „Poeziile Siamului” în perioada Ayudha (1358-1767) și importate în Anglia în anii 1800 sub numele de „Siameza ciocolatie”.

PERSONALITATE
Personalitatea plinã de culoare a Tonkinezei face din ea un companion ideal. Vã vor acapara poala sau umãrul și vã vor supraveghea toate activitãțile. Sunt calde și afectuoase, extrem de inteligente, au o memorie incredibilã și simțuri demne de un aparat radar. Sunt hotãrâte și se recomandã ca oamenii sã fie foarte convingãtori și consecvenți atunci când vor sã le dreseze.

Sunt foarte inventive când vine vorba de jocuri noi. Adorã sã se joace de-a v-ați ascunselea, atât cu oamenii, cât și cu celelalte pisici. Își întâmpinã stãpânii la ușã și vor fi în centrul atenției și al amuzamentului atunci când aveți musafiri. Au fost descrise ca fiind jumãtate cãțel (drept consecințã a faptului cã își urmeazã stãpânii peste tot în casã) și jumãtate maimuțã (datoritã acrobațiilor de care sunt capabile). Pe scurt: iau inițiativa rapid și vã vor conduce viața. Modul lor afectuos de a se purta este imposibil de ignorat, ele fiind capabile sã se facã rapid plãcute oricui.

ÎNTREȚINERE
Întreținerea Tonkinezei este la fel de ușoarã ca și hrãnirea ei. Trebuie doar sã-i tãiați ghearele sãptãmânal (de asemenea, este recomandabil sã-i puneți la dispoziție un sisal), sã o periați cu o mãnușã de cauciuc, sã-i oferiți o hranã echilibratã și sã nu uitați de vizitele periodice la medicul veterinar.

Tonkinezele sunt exclusiv pisici de interior și, de aceea, înainte sã achiziționați o astfel de pisicã, este necesarã o inspecție completã a casei dumneavoastrã, pentru a vã asigura cã aceasta este sigurã. Jucãriile și un pomișor de cãțãrat asigurã necearul minim pentru ca pisica dumneavoastrã sã aibã activitate atunci când sunteți ocupați. Dacã aveți foarte puțin timp liber la dispoziție, atunci puteți sã luați în considerare și posibilitatea de a achiziționa un partener de joacã pentru pisica dumneavoastrã, lucru care vã va feri și de problemele pe care le poate crea atunci când este plictisitã.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești cea mai buna hrana pentru caini, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și