Curiozitati

SIMT, DECI EXIST! – Sistemul senzorial al pisicii

Stă neclintită, cu bărbia ușor ridicată, ochii pe jumătate închiși, gura întredeschisă, buza orientată spre înapoi, exprimând un soi de grimasă. Salivează chiar. Ce se întâmplă? Pisica dumneavoastră navighează în rețea… rețeaua aromelor, tărâmul suprasaturat de mirosuri care ne înconjoară pe toți, dar pe care noi nu suntem dotați să-l detectăm, cu atât mai puțin să-l apreciem. Cu mult înaintea apariției computerelor, felinele și-au exploatat propria versiune a tehnologiei informației – prin sistemele lor olfactive hipersensibile – pentru a se ține la curent cu noutățile, pericolele și traficul local, și pentru a „localiza” eventualii parteneri de distracție și de… romantism.

Legenda spune că, atunci când Noe l-a lovit pe atotputernicul Leu pentru a-l întoarce pe Arcă, regele animalelor s-a speriat și a strănutat, moment în care o pisică i-a sărit din nas. Prietenele noastre de astăzi au moștenit de la strămoșul lor acest aparat atât de sensibil, care detectează orice miros și prin care sunt avertizate în cazul oricărui pericol (hrană stricată, un câine ascuns prin preajmă), care anunță anumite „oportunități” (o femelă receptivă, o pradă aflată în apropiere) și care dezvăluie activitățile și potențialul celorlalte pisici.

Pe lângă atât de cunoscutele marcări ale teritoriului, o pisică „plimbăreață” lasă și alte urme, mai subtile, ale trecerii ei printr-un anumit loc. Astfel, dispoziția în care se află, precum și intenția și disponibilitatea sexuală pot fi indicate prin impregnarea anumitor lucruri (piciorul stăpânului, tocul ușii, un copac) cu propriul miros, provenit din glandele localizate în bărbie, în frunte, în pernițe și în coadă. Imposibil de perceput de către oameni, aceste mesaje sunt evidente ca o reclamă luminoasă pentru pisicile din preajmă, care își adaptează rutele sau activitățile conform acestora sau își intensifică propriile mesaje olfactive, lăsând în urmă informații consistente, sau, nu-i așa, hyperlink-uri feline.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești, pe lângă hrană pentru pisici, cea mai larga varietate de acvarii miciechipamente acvarii și plante pentru acvariu.

Vă amintiți expresia perplexă a pisicii dumneavoastră când adulmecă hrana? Este o reacție normală. Deși pisica poate părea nemulțumită, ea este de fapt prinsă în mrejele unei pasiuni adânci, inspirate de mirosul detectat, „gustând” acea aromă care îi creează o plăcere sublimă sau care are o importanță deosebită. Adulmecând o urmă de urină, de exemplu, ea poate descoperi dacă pisica ce și-a marcat teritoriul este femelă sau mascul, precum și disponibilitatea sa sexuală. Pisicile adulmecă și atunci când vor să testeze mirosul anumitor plante, al nostru, sau chiar și pe cel non-biologic (incluzând majoritatea produselor chimice de curățat).

O pisică sensibilă poate detecta uleiul volatil al ierbii pisicii, chiar în cazul în care concentrația acestuia este foarte scăzută. Mirosul acestei ierbi îi produce o scurtă și nevinovată „călătorie” psihedelică. Există și alte plante care pot produce pisicilor reacții similare, cum ar fi valeriana. Noi oamenii, atât de puțin dotați din punct de vedere olfactiv, putem numai să ne imaginăm profunzimea și bogăția acestei game largi de arome, purtătoare ale unor plăceri neasemuite și ale unor vaste cantități de informație, pe care numai pisicile le pot detecta.

● Aerul, purtător de substanțe chimice aromatice, pătrunde prin ORIFICIILE NAZALE, este încălzit și umezit în timpul trecerii sale printr-o rețea formată din OASE și CAVITĂȚI și este testat și procesat de MUCOASA OLFACTIVĂ ce căptușește pasajele nazale.
● Această formațiune suprinzător de mare (7,5 – 15 cm pătrați, de 2 ori mai mare ca la oameni) este constituită din peste 200 de milioane de celule olfactive care reacționează imediat la semnalele chimice primite și care transmit informația prin NERVII CONECTORI către BULBUL OLFACTIV localizat în creier, unde substanța este identificată cu precizie. PASAJUL NAZAL se deschide în gură, dovedindu-se astfel strânsa legătură dintre miros și gust.
● Moleculele aromelor foarte interesante sunt capturate pe LIMBĂ și orientate printr-un DUCT către ORGANUL LUI JACOBSON pe măsură ce pisica își presează limba de cerul gurii. Acest chemoreceptorhibrid (atât al gustului, cât și al mirosului) este de fapt un fel de al treilea simț detector de arome, pe lângă cele olfactiv și gustativ. El este legat de celulele olfactive care comunică cu centrii nervoși din HIPOTALAMUS, care sunt responsabili cu apetitul și comportamentul sexual.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești cea mai buna hrana pentru caini, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și