Comportament

Educația la litieră

De obicei, atunci când ajung în noul cămin, majoritatea pisoilor sunt deja obișnuiți să își facă necesitățile la litieră, pentru că mama lor i-a învățat bunele maniere. Atunci când sunt micuți, pisica-mamă le linge abdomenul pentru a stimula eliminarea, funcție pe care pisoii nu o pot controla în primele săptămâni de viață. Cu timpul, ea îi obișnuiește cu litiera, arătându-le cum să sape, cum să își facă nevoile și cum să „acopere”.

Pisicile posedă instinctul natural de a-și face necesitățile fiziologice cât mai departe de cuib și de a-și acoperi excrementele, pentru a nu atrage posibilii prădători. Acest lucru nu înseamnă că poți doar să instalezi undeva în casă o litieră și să presupui că pisoiul tău va ști să o folosească.

Mai întâi, este important ca el să o poată găsi cu ușurință. Locul ales pentru amplasarea litierei este foarte important. Dacă ai o locuință mare, s-ar putea ca pisoiului să-i fie greu să găsească litiera de unul singur. Dacă locuiești într-o casă cu mai multe etaje, amplasează câte o litieră la fiecare etaj. În cazul în care ai mai multe pisici, vei avea nevoie de cel puțin câte o litieră pentru fiecare.

O greșeală des întâlnită este poziționarea litierei în apropierea vaselor pentru hrană și apă. Mulți proprietari cred că, dacă îi vor amplasa pisoiului vasul pentru mâncare în apropierea locului destinat necesităților fiziologice, acesta își va aminti mai bine unde se află litiera. Acest lucru poate însă cauza probleme de comportament pe viitor. În sălbăticie, pisica își face nevoile cât mai departe de cuib, pentru a nu atrage prădătorii: micul tău leopard de apartament are același instinct.

În mod ideal, vasele pentru hrană și litiera nici nu ar trebui să fie în aceeași cameră. Totuși, dacă altfel nu este posibil, pune-le cel puțin în colțuri opuse. Când aduci pentru prima oară pisoiul în noul său cămin, în special în cazul în care nu știi dacă a fost obișnuit la litieră, limitează-i accesul la o singură cameră, în care să fie plasată aceasta, și acordă-i ceva timp să se acomodeze cu ea. Înainte să-i permiți accesul în restul casei, asigură-te că știe deja să o folosească.

Cum alegem litiera potrivită
În ceea ce privește litiera, ea trebuie să fie simplă. Pisoiul tău are nevoie pentru început de o litieră „deschisă”, cu margini joase, pentru a putea sări cu ușurință înăuntru. Dacă animalul se chinuie să „escaladeze” tăvița, s-ar putea ca la un moment dat să renunțe și să „se scape” pe covor. Deși poate vei fi tentat să cumperi o litieră acoperită (cu filtru pentru controlul mirosurilor), nu face lucrul acesta. Micul tău pisoi are nevoie să simtă mirosul litierei ca să își aducă aminte de locul unde se află.

Tipuri de nisip
La ora actuală, în comerț, sunt disponibile diferite mărci de nisip pentru litieră. Formulele pe bază de argilă, care fac „bulgări”, sunt cele mai populare. Acest tip de nisip are avantajul că este foarte absorbant, iar „bulgării” formați pot fi cu ușurință luați cu o lopățică. Dezavantajul este că, odată saturată, argila poate răspândi un miros neplăcut.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești cea mai buna hrana pentru caini, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/profipet/public_html/wp-includes/functions.php on line 4613

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/profipet/public_html/wp-includes/functions.php on line 4613