Sfaturi Practice

Creșterea și dezvoltarea puilor de pisică (II)

La naștere, puii sunt orbi și surzi, iar țesutul adipos este aproape inexistent și implicit fără rezerve de energie. Astfel, în primele zile, ei sunt dependenți de căldura mamei, de cuib și de laptele matern. Ochii se deschid între ziua a șaptea și a zecea de viață, iar dinții erup la vârsta de două săptămâni. La vârsta de trei-patru săptămâni, vederea joacă un rol important în ghidarea, printre ceilalți pui, spre mamă.

Tot în această perioadă apare mersul rudimentar, suficient pentru a permite cercetarea împrejurimilor cuibului. La vârsta de cinci-șase săptămâni, puii pot alerga și adopta toate posturile, atât pentru repaus, cât și pentru deplasare, similare cu cele ale adultului. Tot în această perioadă apar defecarea și urinarea voluntară, acesta fiind momentul prielnic pentru educarea la litieră.

Nutriția rațională a mamei
Pentru fiecare gram din greutatea pe care o acumulează, se estimează că un pisoi consumă cel puțin 2,7 g de lapte, și de aceea, în perioada lactației, pisica va produce o cantitate de lapte egală cu o dată și jumătate greutatea ei corporală. Necesarul de lapte va crește în tot acest timp și variază în funcție de numărul de pui dintr-un cuib. Pentru ca pisica să poată produce o cantitate suficientă de lapte, ea trebuie să aibă o rație alimentară echilibrată și administrată la discreție.

Hrana trebuie să aibă un conținut energetic și de grăsimi mai mare, dar și cantitatea de proteine, de minerale (în special calciul și fosforul) și de taurină trebuie să depă șească rația normală. De asemenea, este necesar ca mama să aibă în permanență la dispoziție apă proaspătă. Chiar și cu o rație apropiată de necesarul optim pentru această perioadă, pisica nu va fi capabilă să mănânce toată hrana de care are nevoie și de aceea va folosi rezervele constituite până la gestație.

Deși consumul ei de hrană crește regulat în perioada lactației, până când înțărcarea puilor este completă și se refac pierderile în greutate, o pisică pierde până la 40 % din greutatea corporală în timpul gestației, urmând ca până la sfârșitul lactației să recupereze acest deficit. Ficatul unui nou-născut nu are posibilitatea asigurării proceselor metabolice (ex. sinteza de glucoză), iar rinichii sunt imaturi. În consecință, puii sunt incapabili să-și regleze metabolismul hidric și electrolitic și vor consuma lapte foarte des și în cantități mici.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești, pe lângă hrană pentru pisici, cea mai larga varietate de acvarii miciechipamente acvarii și plante pentru acvariu.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/profipet/public_html/wp-includes/functions.php on line 4613

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/profipet/public_html/wp-includes/functions.php on line 4613