Iubitorii de pisici, mai noi sau mai vechi, au adesea momente când răbdarea le este pusă la încercare de mâța care… s-a suit, a spart, a intrat etc. Acestea sunt totuși cazuri fericite, iar cei care au fost cu pisica la doctor, știu despre ce e vorba. Un caz fericit este și acela când hotărâți să luați o pisică de pe stradă, să o aduceți acasă, s-o îngrijiți, s-o faceți pisică de apartament – iată un test al răbdării.
Măsurile ce se impun în acest caz sunt învelirea pisicii în pături, dacă este posibil cu o sticlă cu apă caldă sau o pernă electrică. Dacă aceste măsuri nu sunt de ajuns, se va contacta veterinarul, care va monitoriza ritmul cardiac și va administra, dacă este necesar, fluide calde intravenos. Netratată, hipotermia poate fi fatală.
În cazul în care pisica este expusă vântului foarte rece, pot apărea degerăturile, vârfurile urechilor și al cozii fiind cele mai expuse. În cazul degerăturilor, zona afectată este decolorată, pielea poate fi pală sau albăstruie inițial și roșie aprins sau neagră după ce s-a dezghețat.
Acum, când iarna a sosit, cu ploi reci și apoi cu zăpadă din belșug, pisicuțele noastre trebuie ferite de problemele care pot apărea în această minunată perioadă din an. Temperaturile scăzute, umezeala și produsele folosite pentru dezgheț pot pune mari probleme sănătății pisicilor, care vor necesita o îngrijire specială pe toată perioada iernii. Pentru pisicile care au acces și afară trebuie luate măsuri de siguranță, pentru a evita îmbolnăvirea sau diferitele probleme cauzate de frig și de umezeală.
Prima regulă care trebuie respectată este să nu îi răspundeți la asemenea insistențe. Pisica va continua să se agite, încercând cu orice preț să atragă atenția. Va reuși în momentul în care, din curiozitate, vă veți ridica și veți deschide ușa, încercând să îi arătați că modul său de comportare vă deranjează.
Deși de obicei tăcute atunci când sunt lăsate singure, există pisici cu o natură mai capricioasă, care le îndeamnă să-și manifeste prezența cât mai zgomotos. Mârâitul și țipetele ascuțite sunt manifestări vocale pentru cazurile în care pisicile se simt amenințate sau speriate, iar alte zgomote asociate unor asemenea situații sunt provocate de tors sau apar atunci când pisicile scuipă.
Steaua de Crăciun este o plantă deosebit de aspectuoasă, ale cărei frunze, ce cresc în vârful ramurilor, sunt colorate în galben-crem și roșu, având aspectul unei superbe flori. Planta elimină – atunci când este ruptă – un latex alb, deosebit de toxic. În contact cu pielea, acesta produce vezicule, tumefacție și o hipersensibilitate cutanată. Prin ingerare, determină grave iritări ale mucoaselor, vomă, diaree, dureri abdominale, urmate de lipsa coordonării în mers și de convulsii.
Alocasia (urechea elefantului), dincolo de aspectul deosebit de atrăgător al frunzelor, este o plantă care nu are ce căuta în spațiile unde au acces copiii și animalele. O cantitate mică din frunzele acesteia poate fi fatală la mai puțin de 6 ore de la ingerare.
Pisicile care au acces și în exteriorul casei nu au tendința de a se atinge de plantele otrăvitoare. Cele ce trăiesc exclusiv în interior însă, din plictiseală ori din curiozitatea specifică, vor fi tentate să se joace și să roadă orice le este lăsat la îndemână.
Rareori se întâmplă ca pisicile să se îmbolnăvească foarte grav pentru că mestecă plante; aceasta pentru că, de cele mai multe ori, vomită imediat după ce le-au înghițit. Totuși, li se poate face rău; de aceea este indicat să prevenim aceste accidente, informându-ne despre potențialul pericol al fiecărei plante pe care o introducem în locuință (magazinele de la care le procurăm ne pot oferi aceste informații).
Alte obiecte strict necesare sunt castroanele pentru apă și hrană. Ele se găsesc în comerț și pot fi de dimensiuni diferite și confecționate din diverse materiale. E de preferat a se evita cele din plastic – pe care pisica le poate „plimba” cu ușurință prin toată casa – și cele duble, care conduc atât la udarea hranei (unele pisici refuzând s-o mai consume astfel), cât și la degradarea apei prin descompunerea granulelor de hrană căzute din bolul vecin. Personal prefer vasele din sticlă și porțelan, grele și încăpătoare, întrucât pisica – dacă nu e una cu probleme speciale, cum ar fi obezitatea sau o castrare recentă – nu necesită porționarea hranei de către stăpân și oferirea acesteia la anumite ore, ci trebuie să aibă în permanență la dispoziție un vas plin cu hrană uscată din care va ciuguli, câte puțin, pe tot parcursul zilei.
Ne-am hotărât să adoptăm o pisicuță? Ei bine, atunci fuga la magazin să-i luăm cele trebuincioase! Mulți spun: „Las’ că-i luăm după aia!”. Adică, mă întreb, după ce, căutând toaleta cu disperare, a apucat să urineze pe un fotoliu ori – caz mai fericit – într-un ghiveci cu flori (locuri pe care le va respecta mai apoi cu sfințenie, știut fiind faptul că pisica își face nevoile mai mereu acolo unde a făcut prima oară)?
Sau după ce a făcut franjuri canapelei pe care tocmai am cumpărat-o? E nevoie să ni se umple mica Persană de noduri ori să călcăm prin ghemotoacele de păr vomate de ea prin casă ca să fim convinși că din trusoul ei lipsește un pieptene?
Un nou stăpân
În general, există mai multe împrejurări prin care o pisică adultă ajunge să fie adoptată.
Cea mai întâlnită dintre acestea este situația în care fostul proprietar al pisicii nu mai poate avea grijă de aceasta și atunci se decide să o ofere spre adopție. De asemenea, există și situația în care pisica nu se mai înțelege cu animalele deja existente în casă și, din nou, cea mai bună soluție pentru ea este adopția.
În general, motivele pentru care cineva nu mai poate avea grijă de o pisică sunt variate: poate fi vorba despre o problemă medicală neprevăzută, despre venirea pe lume a unui bebeluș, sau despre situația în care pisica nu mai poate tolera prezența unei alte pisici, fie ea pui sau adult, și de aceea găsirea unui alt stăpân se dovedește a fi soluția ideală.
De asemenea, noul proprietar trebuie să afle detalii despre istoricul medical al pisicii, trebuie să ceară detalii inclusiv despre ce îi place acesteia să mănânce, despre temperamentul pisicii dar și despre vârsta cât mai exactă a micuței feline. Și de asemenea, noul stăpân ar trebui să dispună de un anumit răgaz pentru a cunoaște mai bine pisica și a se obișnui cu ea.