Deși de obicei tăcute atunci când sunt lăsate singure, există pisici cu o natură mai capricioasă, care le îndeamnă să-și manifeste prezența cât mai zgomotos. Mârâitul și țipetele ascuțite sunt manifestări vocale pentru cazurile în care pisicile se simt amenințate sau speriate, iar alte zgomote asociate unor asemenea situații sunt provocate de tors sau apar atunci când pisicile scuipă.
Steaua de Crăciun este o plantă deosebit de aspectuoasă, ale cărei frunze, ce cresc în vârful ramurilor, sunt colorate în galben-crem și roșu, având aspectul unei superbe flori. Planta elimină – atunci când este ruptă – un latex alb, deosebit de toxic. În contact cu pielea, acesta produce vezicule, tumefacție și o hipersensibilitate cutanată. Prin ingerare, determină grave iritări ale mucoaselor, vomă, diaree, dureri abdominale, urmate de lipsa coordonării în mers și de convulsii.
Alocasia (urechea elefantului), dincolo de aspectul deosebit de atrăgător al frunzelor, este o plantă care nu are ce căuta în spațiile unde au acces copiii și animalele. O cantitate mică din frunzele acesteia poate fi fatală la mai puțin de 6 ore de la ingerare.
Pisicile care au acces și în exteriorul casei nu au tendința de a se atinge de plantele otrăvitoare. Cele ce trăiesc exclusiv în interior însă, din plictiseală ori din curiozitatea specifică, vor fi tentate să se joace și să roadă orice le este lăsat la îndemână.
Rareori se întâmplă ca pisicile să se îmbolnăvească foarte grav pentru că mestecă plante; aceasta pentru că, de cele mai multe ori, vomită imediat după ce le-au înghițit. Totuși, li se poate face rău; de aceea este indicat să prevenim aceste accidente, informându-ne despre potențialul pericol al fiecărei plante pe care o introducem în locuință (magazinele de la care le procurăm ne pot oferi aceste informații).
Alte obiecte strict necesare sunt castroanele pentru apă și hrană. Ele se găsesc în comerț și pot fi de dimensiuni diferite și confecționate din diverse materiale. E de preferat a se evita cele din plastic – pe care pisica le poate „plimba” cu ușurință prin toată casa – și cele duble, care conduc atât la udarea hranei (unele pisici refuzând s-o mai consume astfel), cât și la degradarea apei prin descompunerea granulelor de hrană căzute din bolul vecin. Personal prefer vasele din sticlă și porțelan, grele și încăpătoare, întrucât pisica – dacă nu e una cu probleme speciale, cum ar fi obezitatea sau o castrare recentă – nu necesită porționarea hranei de către stăpân și oferirea acesteia la anumite ore, ci trebuie să aibă în permanență la dispoziție un vas plin cu hrană uscată din care va ciuguli, câte puțin, pe tot parcursul zilei.
Ne-am hotărât să adoptăm o pisicuță? Ei bine, atunci fuga la magazin să-i luăm cele trebuincioase! Mulți spun: „Las’ că-i luăm după aia!”. Adică, mă întreb, după ce, căutând toaleta cu disperare, a apucat să urineze pe un fotoliu ori – caz mai fericit – într-un ghiveci cu flori (locuri pe care le va respecta mai apoi cu sfințenie, știut fiind faptul că pisica își face nevoile mai mereu acolo unde a făcut prima oară)?
Sau după ce a făcut franjuri canapelei pe care tocmai am cumpărat-o? E nevoie să ni se umple mica Persană de noduri ori să călcăm prin ghemotoacele de păr vomate de ea prin casă ca să fim convinși că din trusoul ei lipsește un pieptene?
Un nou stăpân
În general, există mai multe împrejurări prin care o pisică adultă ajunge să fie adoptată.
Cea mai întâlnită dintre acestea este situația în care fostul proprietar al pisicii nu mai poate avea grijă de aceasta și atunci se decide să o ofere spre adopție. De asemenea, există și situația în care pisica nu se mai înțelege cu animalele deja existente în casă și, din nou, cea mai bună soluție pentru ea este adopția.
În general, motivele pentru care cineva nu mai poate avea grijă de o pisică sunt variate: poate fi vorba despre o problemă medicală neprevăzută, despre venirea pe lume a unui bebeluș, sau despre situația în care pisica nu mai poate tolera prezența unei alte pisici, fie ea pui sau adult, și de aceea găsirea unui alt stăpân se dovedește a fi soluția ideală.
De asemenea, noul proprietar trebuie să afle detalii despre istoricul medical al pisicii, trebuie să ceară detalii inclusiv despre ce îi place acesteia să mănânce, despre temperamentul pisicii dar și despre vârsta cât mai exactă a micuței feline. Și de asemenea, noul stăpân ar trebui să dispună de un anumit răgaz pentru a cunoaște mai bine pisica și a se obișnui cu ea.
Puii de pisică sunt drăgălași e-adevărat, dar este nevoie de mult timp și de multă răbdare să îi crești. În plus, la pisici, perioada copilăriei este foarte scurtă comparativ cu cea a oamenilor. De aceea, în multe dintre cazuri, adopția unei pisici adulte se dovedește a fi o soluție mult mai bună. Dacă nu știi de unde să începi căutările pentru a-ți găsi companionul ideal, află din rândurile care urmează.
Omulțime de pisici adulte care au nevoie de un cămin și de o familie care să le iubească pot fi așadar un companion minunat pentru tine, timp de mai mulți ani. Dar unde poți găsi o pisică adultă pentru adopție? Este o întrebare pe care ți-o pui deseori și la care poți afla răspunsul în cadrul acestei rubrici.
Primul pas este să te adresezi medicului veterinar din zona în care locuiești, dar poți merge deopotrivă la un petshop sau te poți adresa unei asociații feline.
Odată ce ai identificat pisica potrivită pentru căminul tău și la care ai visat de multă vreme, iată o serie de întrebări la care ar trebui să găsești un răspuns: Ce se cunoaște despre istoricul pisicii? De ce aceasta își caută o casă? Este prietenoasă și sociabilă cu oamenii, cu copiii sau cu alte animale? Este sau nu învățată la litieră? A fost sau nu vaccinată? A fost deparazitată? Este sănătoasă? Are sau nu probleme comportamentale? Abia după ce ai răspuns, rând pe rând, la aceste întrebări poți fi convins că ai ales exemplarul cel mai bun și mai potrivit pentru tine.
Avantaje
Adopția unei pisici adulte înseamnă și o serie de avantaje. În primul rând, sunt șanse mai mici de a avea surprize neplăcute, fiindcă personalitatea pisicii este complet dezvoltată. În schimb, puii de piscă pot dezvolta, pe parcursul vieții, un comportament distructiv și o serie de obiceiuri urâte, în timp ce pisicile adulte sunt mai puțin distructive.
Pisoiașii rod adeseori tot ce le iese în cale, de la mobilă, până la draperii sau fire electrice, răstoarnă lămpi sau se joacă cu hârtia igienică, lăsând în urma lor mici dezastre. Cu pisicile adulte, în schimb, nu ai aceste probleme, fiindcă sunt deja instruite să lase lucrurile la locul lor și să folosească litiera.
Prin urmare, nu trebuie să o iei de la zero cu dresarea lor.
Mulți crescători, dar și asociațiile de protecția animalelor îți vor permite să iei cu tine noua pisică și să mergi cu ea pentru a fi examinată de un veterinar. Problemele minore cum ar fi infecțiile respiratorii sau prezența paraziților pot fi tratate ușor, însă în cazul unor afecțiuni mai grave, este nevoie de un tratament serios și de lungă durată.
Mulți proprietari de pisici obișnuiesc să-și hrănească animalul de companie cu lapte de vacă. Chiar dacă gustul laptelui este apreciat de micuțele feline, în realitate acest aliment nu este unul indispensabil pentru organismul pisicilor și, mai mult, îi poate provoca acesteia probleme digestive.
Laptele (cel de vacă, în special) oferit pisicii este un obicei des întâlnit în rândul proprietarilor de pisici. Consumat în cantități mici, acesta poate fi o sursă de nutrienți, fiindcă este un aliment aproape complet, fierul fiind singura substanță pe care acesta nu o conține, însă, oferit în exces, poate provoca o serie de probleme digestive pisicii tale.
Prin natura lor, pisicile sunt animale fidele obiceiurilor alimentare cu care sunt deja familiarizate. Aşa că, să nu te mire dacă felina ta va prefera vechea mâncare în detrimentul celei noi, chiar dacă aceasta din urmă este net superioară din punct de vedere calitativ. De aceea, orice schimbare în regimul său alimentar trebuie să fie atent gândită.
În momentul în care te-ai decis să schimbi regimul alimentar al pisicii tale şi să-i introduci o hrană nouă, primul pas pe care trebuie să îl faci este să te înarmezi cu răbdare şi perseverenţă. Apoi, este indicat să ţii cont de câteva aspecte importante, pe care să le aplici treptat:
Aceasta este cea mai simplă şi cea mai bună metodă pentru a obişnui pisica cu noul regim alimentar. Perioada de tranziţie trebuie începută prin amestecarea a 25% din noua hrană cu 75% din cea cu care este deja obişnuită. Apoi, pe o perioadă de 7-10 zile, inversează lent proporţia, crescând, treptat, cantitatea noului aliment. În acest fel, cantitatea hranei vechi se va diminua, fără ca pisica să simtă acest lucru. La sfârşitul acestei perioade, va trece complet la noul regim alimentar.