Sanatate

Constipația
Neputința pisicii de a elimina scaunul sau producerea rarã a acestuia este, de asemenea, o situație foarte neplãcutã: pisica va merge des la cutia cu nisip, va sta încordatã (atenție, verificați în cutie, imediat dupã vizita pisicii, eventualele urme de urinã, întrucât e posibil a se confunda situația cu imposibilitatea animalului de a urina, problemã ce îi poate fi fatalã dacã depãșește 24 de ore!), își va pierde pofta de mâncare și va prezenta o stare generalã de apatie. Întrucât obezitatea și lipsa de exercițiu sunt factori favorizanți ai instalãrii constipației, aceasta e, în primul rând, o problemã a pisicilor ținute exclusiv în apartament.

Uneori, o proastã funcționare a organismului pisicii, ori o proastã informare a proprietarului acesteia despre nevoile ei nutriționale, provoacã micului animal un serios disconfort. În rândurile ce urmeazã vã sunt prezentate douã tulburãri digestive frecvente și ce trebuie sã știți pentru a-i veni în ajutor felinei mult-iubite.

Diareea
O pisicã sãnãtoasã poate sã manifeste oricând o stare de diaree, provocatã de schimbãri în rutina zilnicã: schimbarea dietei (trecerea bruscã de la un anumit tip de hranã la altul), o masã prea bogatã și greu digerabilã (carne gãtitã) ori foarte grasã, alergia la un anumit tip de mâncare (majoritatea pisicilor dupã vârsta de un an nu mai tolereazã laptele), stresul – care sunt factori favorizanți ușor de combãtut. Paraziții intestinali sunt, de asemenea, potențiali factori cauzatori ai diareei.

Un fenomen des întâlnit la motanii necastrați și, în mod deosebit, la cei cu părul lung, este așa-numita „coadă grasă a motanului”. Acest sindrom, datorat unei hipersecreții de sebum a organului supracaudal, poate apărea în diferite stadii de severitate și este în strânsă legătură cu nivelul de testosteron al animalului, acesta fiind și motivul pentru care masculii castrați și femelele sunt rareori afectați. De asemenea, dacă în cazul pisicilor cu părul scurt această hiperactivitate a glandelor sebacee e neutralizată prin autotoaletarea zilnică, în cazul celor cu păr lung acest lucru devine imposibil, situație ce facilitează suprainfectarea zonei.

Pisicile, ca și alte animale domestice, pot găzdui în blană, temporar sau permanent, purici, păduchi și căpușe. După o descriere pe scurt a celor trei tipuri principale de paraziți externi și a efectelor negative pe care aceștia le pot cauza atât animalului, cât și omului, este important să aflăm cum putem elimina aceste probleme în cazul în care acestea există, iar unica soluție viabilă este reprezentată de deparazitare.

Deparazitarea locuinței
Dacă animalul este parazitat cu purici sau căpușe, primul pas este curățarea locuinței, spălarea locurilor preferate de pisică, a spațiilor greu accesibile și aspirarea lor. Curtea și grădina trebuie curățate, îndepărtate frunzele moarte, vegetația rărită, pentru a lăsa să pătrundă soarele. Apoi se aplică insecticide.

Alții, însă, îl fac cadou mai departe sau, după o vreme, îl aruncă în stradă. O parte dintre cei care adoptă o pisică au impresia că aceasta e un organism asexuat și tragedia începe în momentul în care, după vârsta de 6-9 luni, femela intră în călduri. Urmează nopți de nesomn – atât pentru stăpâni, cât și pentru vecinii lor – urmate, în majoritatea cazurilor, de cea mai proastă alegere cu putință: stoparea căldurilor cu ajutorul tratamentelor hormonale! Inconștienții stăpâni își supun astfel pisica unui alt risc: piometrul, adica puroierea uterului, boală ce impune o intervenție chirurgicală de urgență, implicând castrarea, operație refuzată, până în acel moment, de stăpân.

Inepții de genul „o pisică trebuie neapărat să aibă pui înainte de castrare” sau „așa vrea Dumnezeu, trebuie să-i lăsăm dreptul de a se înmulți” le-am auzit deseori, câteodată chiar din gura medicului veterinar. Feluritele dizertații pe tema dreptului de procreere al pisicii ori explicații de genul „vreau pui de la ea, să-mi umplu casa de jucării vii” nu denotă altceva decât lipsa de responsabilitate atunci când e vorba de pisici ce nu aparțin vreunei rase (nu mai vorbesc de cele care au defecte genetice transmisibile, cum ar fi surzenia, malformațiile osoase etc.) și ai căror pui își vor găsi, atât de greu, stăpâni.

Cum tratăm anxietatea de separare

Pisica ta se ține scai după tine prin casă, miaună insistent, stă ascunsă și nu vrea să mănânce atunci când ești plecat? Ei bine, ar putea suferi de sindromul anxietății de separare.

Anxietatea de separare nu este o tulburare întâlnită numai la câini, ci poate apărea la fel de bine și în rândul pisicilor. Aceasta este concluzia la care au ajuns recent cercetătorii care studiază comportamentul felinelor. Contrar a ceea ce se credea până acum, pisicile sunt, de fapt, animale foarte sociabile, iubitoare, care dezvoltă legături emoționale foarte strânse atât cu stăpânul lor, cât și cu alte animale. Atât de strânse, încât ajung să resimtă acut lipsa acestuia.
Astfel, în momentul în care pisica este despărțită de stăpânul ei sau de vreun membru al familiei de care este foarte atașată, pot apărea primele semne ale anxietății de separare. Pisica insistă să fie lângă stăpân tot timpul, îl urmează ca o umbră, dintr-o cameră în alta. Când acesta vrea să plece de-acasă, pisica devine tristă sau se ascunde într-un colț, iar când stăpânul se întoarce, pisica se entuziasmează foarte tare.

Lucrați în echipă
În general, pisicilor nu le place deloc la veterinar, unde sunt duse, de obicei, cu mașina, și unde intră în contact și cu alte animale. Pentru siguranța lor și a ta, transportă întotdeauna pisica în cușcă. Respectă programările și contactează telefonic medicul chiar dacă ai o urgență, pentru a te asigura că are timp suficient pentru pisica ta, dar nu cere diagnosticul prin telefon.
Pentru că acasă tu vei continua tratamentul prescris și vei respecta indicațiile doctorului, este important ”să vorbiți aceeași limbă”. Un medic priceput se va asigura că ai înțeles exact cu ce probleme se confruntă animalul și ce ai de făcut. În medicină, se folosește, de multe ori, un limbaj de specialitate. Termenii tehnici își au, cu siguranță, locul lor, dar orice afecțiune poate fi descrisă în cuvinte din vocabularul comun, pe care orice om le poate înțelege.
Dacă medicul veterinar nu este dispus să îți explice totul pe înțelesul tău, atunci poți căuta un altul. Pentru ca pisicuței tale să îi fie cât mai bine, tu și veterinarul trebuie să lucrați împreună ca o echipă. Prin construirea unei relații cu medicul veterinar vei ști că pisicuța ta se află pe mâini bune. Dacă ai norocul să găsești de la început un medic în care să ai încredere, mergi numai la el. Astfel, acesta va putea cunoaște istoricul medical al animalului. În plus, o relație strânsă cu un singur veterinar are un impact pozitiv asupra pisicii, care se va obișnui cu el și va căpăta încredere în acesta. Citește tot articolul

Alegerea unui medic potrivit pentru pisica ta nu este o misiune tocmai ușoară, fiindcă nu ți-e indiferent pe ce mâini încape pisica ta. În primul rând, trebuie să găsești o persoană în prezența căreia atât tu cât și pisica ta să vă simțiți confortabil, căreia să îi poți pune nestingherit întrebări și cu care să poți construi o relație de încredere.
Îți dorești cu siguranță un medic veterinar care să aibă grijă ca pisica ta să ducă o viață lungă, fericită și sănătoasă. Așa că nu te grăbi în luarea unei decizii atât de importante.

Responsabilitatea de a asigura animalelor noastre de companie toate nevoile nutriționale ne revine în exclusivitate. Asta pentru că, micuțele noastre patrupede nu-și pot alege singure hrana și depind, din acest punct de vedere, de alegerea noastră. Este vital, astfel, să le oferim hrana potrivită care să le asigure o dezvoltare corespunzătoare și o sănătate de fier.

Suplimentele nutritive destinate animalelor de companie se găsesc ușor în comerț. De la banalele pastile cu vitamine și minerale, până la tabletele cu extracte de drojdie, spirulină, ficat de cod sau cartilagiu de rechin, toate se pot cumpăra din petshopuri, cabinete veterinare sau alte magazine specializate.