Rase

AMERICAN WIREHAIR – Afecțiune la superlativ (III)

Standard
American Wirehair a apărut în urma unei mutații spontane. Blana, care nu este numai elastică și densă, ci și aspră la atingere, distinge exemplarele Wirehair de toate celelalte rase. Trăsăturile esențiale ale acestor pisici sunt dinamismul, agilitatea și interesul față de mediul în care trăiesc.

CAPUL este proporțional cu corpul. Structura osoasă a capului este rotunjită, cu pomeți proeminenți și bot și bărbie bine dezvoltate.
NASUL, privit din profil, prezintă o ușoară curbă concavă.
BOTUL este bine dezvoltat. Se acceptă fălcile proeminente la masculi.
BĂRBIA este fermă și bine dezvoltată, fără malocluzie.
URECHILE au mărime medie, sunt ușor rotunjite la vârfuri, așezate la o distanță apreciabilă una față de cealaltă și nu excesiv de late la bază.
OCHII sunt mari, rotunzi, strălucitori și limpezi, așezați la o distanță apreciabilă unul de altul.

CORPUL este de mărime medie spre mare. Spinarea este echilibrată, distanțele dintre umeri și dintre șolduri sunt egale, torsul este bine rotunjit și proporțional cu restul corpului; masculii sunt mai masivi decât femelele.
MEMBRELE au lungime medie, sunt musculoase și proporționale cu restul corpului.
LABELE sunt ferme, compacte și rotunjite, având cinci degete la cele anterioare și patru la cele posterioare.
COADA este proporțională cu corpul, îngustându-se de la baza rotunjită spre un vârf ușor rotunjit, care nu este nici teșit, nici ascuțit.

BLANA este sârmoasă, densă, de lungime medie. Aspectul general de păr sârmos și asprimea și elasticitatea părului sunt mai importante decât gradul de ondulare al fiecărui fir. Densitatea blănii cu aspect sârmos conduce mai degrabă la formarea unor inele de blană, decât la crearea texturii vălurate.

Sunt de preferat blana foarte deasă, elastică, sârmoasă și aspră, precum și mustățile ondulate. Culorile blănii sunt variate, dar, din cauza numărului lor mare, ne vom limita la cele principale. Alb: alb pur și strălucitor. Pielea nasului și pernuțele lăbuțelor: roz. Culoarea ochilor: albastru intens sau auriu strălucitor. Exemplarele ceacâre trebuie să aibă un ochi albastru și unul auriu, de aceeași intensitate.

Negru: negru cărbune, având aceea și intensitate de la rădăcini până la vârfuri.
Pielea nasului: neagră.
Pernuțele lăbuțelor: negre sau maro.
Culoarea ochilor: auriu strălucitor.

Albastru: este de preferat o nuanță mai deschisă.
Pielea nasului și pernuțele lăbuțelor: albastre.
Culoarea ochilor: auriu strălucitor.

P: www.petmagazin.ro cel mai bun petshop online! La noi găsești cea mai buna hrana pentru caini, dar și acvarii completeplante pentru acvariu sau hrană pentru pești.

Articolul Anterior Următorul Articol

S-ar putea să-ți placă și


Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/profipet/public_html/wp-includes/functions.php on line 4613

Notice: ob_end_flush(): failed to send buffer of zlib output compression (1) in /home/profipet/public_html/wp-includes/functions.php on line 4613