Puiul de pisică.
Descoperă vânătorul din el
Pisica nr.107/07.2010 [
Diverse ]
Specialiştii în comportamentul animalelor spun că, pentru un pui de pisică, vânătoarea este mai importantă chiar decât jocul. Iar exemplul pisicii mamă este esenţial. Află care sunt secretele unui astfel de comportament ca să îţi înţelegi mai bine acest "ghem" de blană atât de drăgălaş.
Pentru puiul de pisică, mama joacă un rol activ un dezvoltarea comportamentului său de prădător.
Astfel, dacă îi vei urmări atent comportamentul vei vedea că pisica mamă nu se mulţumeşte doar să atace şi să-şi devoreze- atunci când e cazul- prada în faţa acestora, ea emite inclusiv sunete pentru a le atrage atenţia puilor.
Observăm acest fenomen în special atunci când pisoii au între patru şi opt săptămâni, apoi acest lucru se produce mai rar. Exemplul pisicii mamă este esenţial şi pisoii învaţă mult mai bine observând-o pe mamă decât observând oricare altă pisică. De exemplu, pisoiaşii vor fi mai puţin reactivi în faţa unei prăzi, dacă aceasta a atras deja atenţia altor frăţiori.
Vânătoarea, mai importantă decât jocul
Instinctul de prădător al pisicii se face observat la opt săptămâni: la această vârstă, marea majoritate a pisoilor sunt capabili să mănânce şoareci, iar vânătoarea devine o activitate mai importantă chiar decât jocul. Odată prada ucisă, pisoii se reîntorc la joacă, ceea ce demonstrează faptul că interesul pentru joc este încă prezent, chiar dacă este mai puţin puternic decât interesul pentru vânătoare. Aşa se face că, începând de la vârsta de două luni, putem distinge pisoii care au mai degrabă un comportament temător decât agresiv vizavi de o anumită pradă: aceşti pisoi sunt reticenţi la ideea de a explora împrejurimile şi de a se relaxa în prezenţa stăpânului, odată ce intră într-un habitat necunoscut.
Un prădător de temut
La origini, pisica este un prădător de temut, înzestrat excelent din punct de vedere anatomic şi dispunând de tehnici de vânătoare foarte eficace dobândite în cursul dezvoltării comportamentului său. Pisica vânează pândind. Imobilă pe un suport ales pentru a avea o mai mare vizibilitate,aceasta sesizează cea mai mică mişcare din jur. Calmul său aparent nu o împiedică să se apropie lent de pradă sau să atace pe cât de fulgerător pe atât de neaşteptat. Această nepăsare aparentă a felinei nu este decât o tehnică indispensabilă vânătorii prin pândă.
Stimulează-l
Pisica este, aşadar, la origine, un excelent vânător, dotată cu un simţ al auzului şi cu o vedere foarte dezvoltate. De aceea, este necesar să nu pierzi din vedere acest fapt şi să-i stimulezi simţurile şi imaginaţia încă de la stadiul de pui. Aşadar, trezeşte-i simţurile şi menţine-i în alertă instinctul de vânător cu ajutorul jucăriilor speciale pentru pisici.
Fiindcă adoră giumbuşlucurile, puiul de pisică va fi foarte încântat să se joace, să se caţere- pentru aceasta orientează-te spre ansambluri de joacă- şi să exploreze. În petshopuri există jucării sub formă de şoricei. Pisoiaşul va fi fascinat de acest obiect care se mişcă singur, mai ales că unele astfel jucării sunt atractive şi prin faptul că sunt "îmbrăcate" în blăniţă care imită blana naturală a şoriceilor. De asemenea, când ai timp, profită şi joacă-te şi tu împreună cu pisicuţa ta. Iar când cumperi jucării, ai grijă ca acestea să nu aibă părţi componente care să se desprindă uşor, pentru că atunci distracţia s-a terminat, sau care să fie prea mici şi să rişte astfel să le înghită.