Urechile pisicii, un “manual” de conversaţie

Pisica nr.107/07.2010 [ Comportament ]

Pisica "vorbeşte" mai mult decât câinele, folosind un întreg arsenal de conversaţie. Ca şi ochii, mieunatul sau coada, urechile spun multe despre starea de spirit a companioanei noastre dar şi despre mesajul pe care aceasta vrea să ni-l transmită.

Pisica "vorbeşte" prin intermediul unui limbaj în care foloseşte nu numai mieunatul ci şi totalitatea corpului său. Astfel, poziţia urechilor poate fi un barometru foarte exact al trăirilor şi al stărilor sale de spirit.
Astfel, atunci când pisica este liniştită, relaxată, urechile sunt drepte, puţin aduse spre spate şi spre exterior. În schimb, atunci când sunt ridicate şi ciulite, înseamnă că pisica este foarte atentă la tot ce se petrece, ascultă ceva interesant sau tocmai a auzit un zgomot. Dacă, în schimb, pavilioanele urechii sunt îndreptate lateral, atunci înseamnă că este vorba de un atac iminent.
Iar dacă pisica este înfricoşată, vei observa că urechile sunt date pe spate şi lipite de cap, această postură fiind adoptată instinctiv. De altfel, pisica îşi apleacă urechile, pe măsură ce sentimentul de frică se amplifică, până la completa lor aplatizare atunci când este terorizată sau gata de atac.
De asemenea, poziţia generală a corpului asociată cu această postură a urechilor este uşor de recunoscut. Astfel, o pisică speriată, pregătită să dea înapoi "de urgenţă" sau, dimpotrivă, să atace, stă cu spatele curbat şi cu corpul poziţionat în diagonală faţă de adversar. În schimb, atunci când aşteaptă un contact fizic iminent, dar plăcut - o mângâiere, de exemplu, pisica îşi culcă uşor urechile pe spate, fără a le lipi, însă, de cap şi îşi "ondulează" coada.
De asemenea, pisica îşi poate mişca urechile independent una faţă de cealaltă şi poate auzi orice sunet din orice direcţie, fără să fie nevoită să îşi mişte corpul.
Atunci când îşi mişcă urechile în toate direcţiile îşi exprimă nervozitatea, nesiguranţa, atenţia mărită sau frica. În acest fel, ea încearcă să surprindă orice zgomot, să anticipeze orice mişcare, pentru a se putea apăra de pericol.

Auz rafinat

Pisica are o mare acuitate auditivă putând capta frecvenţe de până la 60.000 de hertzi şi să distingă astfel o mare gamă de sunete de foarte joasă intensitate, ceea ce o face să fie unul dintre animalele cu un auz foarte rafinat. De aceea, gama sa de percepţie a vibraţiilor este de trei ori mai mare decât cea a omului.
Auzul pisicii este, aşadar, foarte sensibil şi îi permite acesteia să perceapă inclusiv ultrasunetele,
adică vibraţiile sonore de înaltă frecvenţă. Poziţia verticală şi mărimea urechii permit, de asemenea, pisicii să capteze fiecare zgomot în parte, chiar dacă, dat fiind caracterul său, pisica îşi utilizează auzul ghidându-se după propria plăcere şi voie, direcţionându-şi atenţia acolo unde doreşte. În schimb, pisicile în vârstă au tendinţa să rămână surde, dar compensează această deficienţă prin văz şi miros. Surditatea este, în egală măsură, un accident frecvent la puii de pisică şi este legată de traumatismele survenite în copilărie. Însă ne putem da seama cu greu dacă o pisică este surdă, fiindcă, graţie văzului şi mirosului, aceasta reuşeşte să se comporte ca o pisică normală. Surditatea confirmată, la 15 zile după naştere, este mai degrabă frecventă la pisicile cu blana albă şi ochi albaştri.
Totodată, zgomotele stridente trezesc imediat interesul pisicii. Numărul fibrelor nervoase din nervul auditiv este de circa 52.000 spre deosebire de om care are numai aproximativ 31.000 de fibre nervoase. Este, deci, uşor de înţeles de ce pisica percepe "fără dificultate" zgomote care ne scapă, chiar dacă suntem foarte atenţi. Ea localizează foarte bine locul din care provine zgomotul, precum şi distanţa la care s-a produs acesta. Cu ajutorul unor metode sensibile de cercetare, s-a constatat că pisica poate să producă în laringe vibraţii rapide ale aerului, a căror lungime de undă este de domeniul ultrasunetelor. Chiar şi la pisicile tinere, în vârstă de 30-40 de zile, se observă uneori deschiderea gurii fără ca animalul să scoată nici un sunet. S-a putut dovedi că, în timpul acestui "căscat", se produc ultrasunete cu o frecvenţă de 80 000 Hz, care sunt recepţionate de pisica mamă, facilitându-i supravegherea puilor. Mama reacţionează de fiecare dată prin mişcarea pavilioanelor urechii. Mai mult, ea poate să răspundă deschizând gura şi expulzând aerul cu o frecvenţă ultrasonică de 50 000 Hz. Ultrasunetele joacă un rol important şi în viaţa şoarecilor.
Astfel, graţie unor cercetări de laborator, s-a constata că şoarecii tineri comunică între ei sau cu mama lor şi cu ajutorul acestui sistem. De aceea, nu este exclus ca pisica să localizeze poziţia şoarecelui tocmai prin "interceptarea" unor astfel de "convorbiri".

*articolul integral in editia tipărită